Au trecut peste eșecul cu Vaslui și pregătesc „reabilitarea” cu Dinamo: „Nu ar trebui să fie un capăt de țară”. Apelul lui Adi Popa către fani

Redactor:
Robert ZANFIR
Au trecut peste eșecul cu Vaslui și pregătesc
  • Publicat:
  • Actualizat:

Steliștii încearcă să uite de prima înfrângere din acest campionat, 0-1 cu Vaslui. Adi Popa și Szukala au acuzat probleme de sănătate înaintea meciului, în timp ca Sânmărtean a fost suspendat. Cei trei au mers, însă, sâmbătă la o întâlnire cu suporterii, într-unul dintre mall-urile din București.

Cei trei și-au făcut curaj și au acordat autografe fanilor de toate vârstele. Gândul lui Adi Popa s-a dus apoi la meciul cu Dinamo, din returul semifinalei Cupei României.

„Nu trebuie să fie un capăt de țară”

„La orice echipă se mai întâmplă să apară o înfrângere, nu ar trebui să fie un capăt de țară, mai ales că mai avem 6 puncte avans și suntem în semifinala Cupei. Am discutat despre ce a fost rău în meciul cu FC Vaslui și acum trebuie să mergem să câștigăm cu Dinamo”, a spus Adi Popa.

Steaua a câștigat turul cu Dinamo, 5-2, iar Adi Popa și Compania încearcă să reia de joi șirul victoriilor. Meciul cu marea rivală se transformă astfel într-o șansă de reabilitare a steliștilor în fața suporterilor

„Suntem nerăbdători să câștigăm din nou, dacă vom face cel puțin la fel de bine, nu vom avea probleme, totul ține de concentrarea noastră. Îi rugăm pe toți suporterii să treacă peste înfrângerea aceasta și să vină alături de noi, să își cumpere bilete, să ne susțină, iar noi ne dorim să îi facem fericiți la final”, a mai spus Adi Popa.

Și Reghecampf se gândește la meciul cu Dinamo ca la unul al revanșei în fața suporterilor

„E prima oară după mult timp când am pierdut. Trebuie să recunosc că am făcut un meci slab. Am avut probleme la finalizare, am ratat cu seninătate. Avem probleme când jucătorii nu sunt în mișcare. Am tratat fazele cu lejeritate. Cred că pe viitor vom juca mai bine. Am tot vorbit de acest moment, am pierdut un meci care nu trebuia pierdut. Cu Dinamo trebuie să jucăm mult mai bine. Am avut probleme de sănătate cu Szukala, Popa, Chipciu și Pârvulescu. Și alți jucători au contractat un virus. Tătărușanu era foarte slăbit. Chipciu și Pârvulescu m-au rugat la pauză să îi schimb pentru că nu mai puteau”, a spus Reghecampf imediat după înfrângerea cu Vaslui.

Dinamo – Steaua, în semifinalele Cupei României, se joacă joi, de la 20:30, LIVE la ProTV.

Robert ZANFIR / Redactor
Autor Prosport.ro si la ziarul Prosport. citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Lovitură pentru Digi RCS-RDS! Toți abonații din România ar trebuie să știe acest lucru
Lovitură pentru Digi RCS-RDS! Toți abonații din România ar trebuie să știe acest lucru
OUT! Gică Hagi a anunțat că-l dă afară pe cel mai bine plătit jucător de la Farul. Lovitură și pentru FCSB
OUT! Gică Hagi a anunțat că-l dă afară pe cel mai bine plătit jucător de la Farul. Lovitură și pentru…
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
BOMBA anului în showbiz! Anamaria Prodan şi Reghecampf s-au împăcat! „Nu mai are sens să ne mai facem de râs în faţa României!”
BOMBA anului în showbiz! Anamaria Prodan şi Reghecampf s-au împăcat! „Nu mai are sens să ne mai facem de râs…
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
Un nou drog periculos descoperit în România. S-au emis alerte la nivel european, după ce a murit un copil de 13 ani
Un nou drog periculos descoperit în România. S-au emis alerte la nivel european, după ce a murit un copil de…
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
Iubita fiului Nadiei Comăneci, apariţie de senzaţie. Imagine rară cu tânăra în ziua în care Dylan a fost în culmea fericirii
Iubita fiului Nadiei Comăneci, apariţie de senzaţie. Imagine rară cu tânăra în ziua în care Dylan a fost în culmea…
VIDEO | Efecte secundare devastatoare pentru regele Charles produse de chimioterapie. Informații de impact provenite din culisele Casei Regale a Marii Britanii. VIDEO
VIDEO | Efecte secundare devastatoare pentru regele Charles produse de chimioterapie. Informații de impact provenite din culisele Casei Regale a…
UNGARIA a dat ordin. Șoferii români care au INTERZIS peste graniță. Se aplică din 19 mai
UNGARIA a dat ordin. Șoferii români care au INTERZIS peste graniță. Se aplică din 19 mai
"Este oribil acolo, să nu mergeți niciodată". Cea mai ieftină stațiune din Spania, capcană pentru turiști
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Halep joacă, astăzi, pe zgură după 2 ani: avertismentul specialiștilor pentru Simona
Halep joacă, astăzi, pe zgură după 2 ani: avertismentul specialiștilor pentru Simona
Ce spune Ciolacu despre creşterea salariului minim: Intenţia clară a Guvernului e să crească la 3.700 de lei
Ce spune Ciolacu despre creşterea salariului minim: Intenţia clară a Guvernului e să crească la 3.700 de lei
Avertismentul RAR pt. șoferi: Nu cumpărați aceste mașini!
Avertismentul RAR pt. șoferi: Nu cumpărați aceste mașini!
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×